Articole
de Gili Indrie dupa “o minge ridicata la fileu”
de John Eldredge
Iosua 15
Ce stia batranul Caleb despre sufletul masculin...
si femeile de azi nu stiu, iar barbatii aproape ca uita!?
 |
Traim intr-o lume domesticita; exista un grad mare de predictibilitate
a etapelor vietii; baietii si barbatii isi traiesc aventura vietii
in birouri luminoase, dotate cu computer, aer conditionat, celulare,
si imprumuturi la banca; vorbesc cu usurinta cu X din Franta, cu
Y din Canada; despre Z care sta la biroul alaturat nu stiu aproape
nimic. Geamurile termopan dau impresia de transparenta iar jaluzelele
de verticalitate. Ambientul este curat; curat si steril, mai mult
steril; steril pana la plictiseala. Corsetul invizibil al vietii
de orasean cu visul aproape implinit este foarte strans; o diploma,
un "job", o masina, o Ileana Cosanzeana, o....casa! apoi,
monotonie; unii, nu rezista si o iau de la inceput: o alta diploma,
un alt job, o masina noua, o Ileana sanziana noua, o alta desertaciune!
Undeva in strafundurile inimii, asemeni povestilor cu Fat-Frumos,
baietii & barbatii, au ascunsa, in doze diferite, dorinta (universala)
de aventura, de solidaritate, de lupte, de singuratate, de cuceriri,
de libertate, de recuceriri.
Personajul principal feminin din romanul Baltagul, Vitoria Lipan,
a inteles ca barbatul ei traia dupa un anume ritm al apropierii
si al departarii, al venirii si al plecarii si si-a ajustat viata
si asteptarile dupa aceasta intelegere a masculinitatii. Stia ca
barbatul este ca un „bumerang”, trebuie sa-i dai drumul
ca sa se intoarca inapoi. Cu toate ca a trait multi ani in vreme
de razboi, cu moartea la tot pasul, si deci riscul aventurii era
la moda, Caleb a inteles ca batalia pentru o cetate greu de cucerit
si inima unei Acsa este un factor motivator suficient de puternic
pentru ca un suflet ca al lui Otniel sa intre in rezonanta. Probabil
ca Otniel era satul de razboi, poate chiar plafonat de atata razboi.
Dar, o noua misiune, o noua provocare, o noua motivatie, poate inaripa
ceea ce parea ca prinde radacini, poate starni pasiuni ce hibernau,
poate deschide zagazul unui entuziasm inimaginabil. Sufletul masculin
are nevoie, periodic, de provocari, de retrageri, de cuceriri si
recuceriri. Femininele intelepte pricep aceste adevaruri ascunse,
isi ajusteaza asteptarile si coopereaza la cuceririle lor, devenind
ele insele cetatile ce trebuiesc recucerite si frumusetile ce trebuiesc
descoperite si redescoperite.
Mersul lumii acesteia dar si al contextului bisericesc contribuie
la domesticirea si sterilitatea sufletului masculin; de departe,
se doreste un barbat bun, docil, cuminte, supus, calm, decent, disponibil,
predictibil, dar, de aproape, el este unul ofilit, sacrificial,
casnic, sters. Barbatii extreme nu sunt de dorit, adica reci sau
in clocot, ci se prefera cei caldicei, standard, numai buni de tinut
si intretinut in biserica, ideali pentru legumizare si conservare.
Caleb ne spune ca focul inimii se poate stinge...dar se poate si
reaprinde! La orizontul bisericii se prefigureza un ,,Debir’’,
o noua locatie, un loc pe care va trebui sa-l “cucerim”.
Otniel se gandeste ca provocarea credintei si rasplatirea este suficient
de mare ca sa merite riscul aventurii.
de Gili Indrie dupa “o minge ridicata la fileu” de
John Eldredge
********************
MIE NU MI SE INTAMPLA NICIODATA NIMIC
 |
Doar altora li se poate intampla ceva, NU mie. Indiferent daca
este ceva bun sau rau. Multi dintre noi avem aceasta senzatie, nu?
Daca aflu despre cineva ca are cancer sau ca a avut un accident
sau ca i-a murit cineva drag, imi zic "Saracul de el",
dar sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.
Daca aflu despre altcineva ca a mostenit o casa de 30.000 $ sau
ca a primit cadou o masina de la "unchiul Sam", ma gandesc
"hhmmm...", si din nou sunt convins ca mie nu mi s-ar
putea intampla asa ceva niciodata. Avem cumva un destin prestabilit?
Sunt unii dintre noi destinati spre un permanent "bine"
iar altii spre un etern, fatalist si implacabil "rau"?
Este "imaginea de sine" un aliat sau un dusman pentru
om? Este foarte adevarat ca un copil caruia i se spune mereu "Prostule!
Nu esti in stare de nimic" are sanse mari sa devina o..."leguma"
in viata si intr-adevar sa nu fie in stare de nimic. Stie Biblia
de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerati
ucigasi. Ei ucid destine. Dar, aici este vorba despre o conditionare
a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.
In ceea ce priveste destinul vesnic, cred ca acesta depinde doar
de alegerile si deciziile individuale ale fiecaruia, raportate la
jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce. Omul nu este in matricea
"Procesului" lui Kafka, chiar daca Pavel spune ca "pe
cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte
sa fie asemenea chipului Fiului Sau." Dar in Ezechiel 18, Dumnezeu
Insusi spune: "Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu.
Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si
sa traiasca?" Exact pentru aceasta a venit Cristos - sa caute
si sa mantuiasca pe cei pierduti. Printul Miskin, "idiotul"
lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niste arme ciudate
sa-si invinga destinul implacabil? Am avut un coleg care parea "idiot"
conform standardelor lumii, cu toate ca era cel mai bun la analiza
matematica. Dar el nu era "idiot", ci L-A INTALNIT IN
MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce parea "idiot" pentru cei
"trecuti de dragostea dintai"? Deoarece el le spunea tuturor
despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, pana
la tiganii din tramvaiul 2. Era "nebun" pentru Cristos.
De cand eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a ramas ca un lait-motiv
in urechi:
Daca strajerul "va vedea venind sabia asupra tarii, va suna
din trambita si va da de stire poporului, si daca cel ce va auzi
sunetul trambitei nu se va feri, si va veni sabia si-l va prinde...
...daca insa strajerul NU va suna din trambita..." Atunci mi-am
dorit sa ajung "strajer". Se vede clar - alegerea strajerului
este sa anunte pericolul sau sa taca, DAR a celui care aude trambita
strajerului este alegerea finala. Cel care aude trambita decide
singur daca ia atitudine, lupta sau continua... sa doarma. Folosind
un exemplu profan, as spune ca este ca atunci cand vezi o piesa
de teatru de 2 sau mai multe ori. STII EXACT ce urmeaza, dar nu
intervii. Scenaristul are libertatea sa aleaga pasul urmator pentru
actorii lui. Fiecare dintre noi suntem un actor in fata ingerilor,
iar scenaristul, cel care dicteaza pasul urmator, este vointa noastra
libera. Libera de pe la Eden incoace. Eu cred ca Dumnezeu STIE EXACT
ce urmeaza, dar ne da voie sa alegem singuri. Ne respecta personalitatea.
El intervine doar atunci cand Il rugam !!
Nu cred in predestinare. Nici in zodiace, horoscoape sau minciuni
de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio si TV. Dar
CRED in planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Si mai cred in libertatea
pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri sa ramanem in
planul Lui, sa implinim planul Lui pentru viata noastra, sau sa
iesim "in decor", sa implinim planul "celuilalt".
Atunci ne "auto-predestinam" singuri (daca exista un asemenea
termen). La iad de cele mai multe ori. Daca totusi alegi sa implinesti
planul lui Dumnezeu pentru viata ta, si mergi misionar la tribul
Auca, fiind ucis apoi de sulitele lor, (cum s-a intamplat cu Jim
Elliot si prietenii lui misionari) ce explicatie ar mai putea fi?
O posibila concluzie ar putea fi ca de multe ori aducerea altor
oameni la viata, cere moarte. Chiar si noi am fost adusi la "Viata"
prin moartea LUI. Poate ca se face lumina in dilema destinului si
a fatalitatii cand redefinesc moartea. Fie o boala, fie un accident,
fie pierderea cuiva iubit. "Decorul" se lumineaza dintr-o
data, ca in "Nabucco", atunci cand aplic cuvintele lui
Pavel, ROB al lui Cristos: "Caci pentru mine a trai este Cristos
si a muri este un CASTIG."
Acum sunt LIBER pentru ca nu ma mai tem de moarte.
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timisoara
ARUNCATORUL DE STELE*
 |
In cartea sa “Aruncatorul de stele”, Lorans Eisley
povesteste despre o zi in care se plimba pe o plaja plina de stele
de mare, care fusesera aruncate acolo de valuri. A observat un baiat
care le lua una cate una si le arunca inapoi in ocean. Cand l-a
intrebat de ce face aceasta, baiatul i-a raspuns: “Daca nu
o fac, vor muri!”. “Dar cum crezi tu ca salvand atat
de putine, poti sa faci o schimbare pentru atat de multe stele de
pe plaja?”. Atunci baiatul s-a aplecat, a luat o stea de mare
si a aruncat-o inapoi in ocean spunand: “Pentru aceasta steluta
eu am facut o schimbare majora!”
Ce mai reprezinta cuvintele “misiune, misionarism, salvarea
oamenilor, etc.” pentru mine si tine, in acest post-secol
XX, adica secolul XXI, cel cu si al hipervitezei? Te intrebi: “Hiperviteza
inspre ce?” - inspre pierzare vesnica, cel putin din punctul
de vedere al neprihanirii si sfinteniei pe care o cere Dumnezeu
de la oameni. Care este scopul vietii tale? Sa termini o scoala
buna? Sa faci o afacere “desteapta”? Sa te mariti /
insori? CARE ESTE SCOPUL VIEtII TALE?
Avraam a fost chemat de catre Cel Prea inalt sa iese afara din tara
si din neamul lui, sa mearga in tara promisa. Noi suntem chemati
sa iesim din imparatia intunerecului si sa-i scoatem si pe altii.
Hai sa ne gandim: iti cunosti cumva strabunicii care au trait prin
anul 1901? Sau 1801? Ei au existat, dar nu mai stie NIMENI absolut
nimic de ei. Doar Dumnezeu. Poate si cu tine si cu mine se va intampla
la fel, peste 100 sau 200 de ani, daca nu vine Domnul mai curand.
Nu o sa mai stie nimeni nimic despre noi. Atunci, care sunt lucrurile
pentru care merita cu adevarat sa te “cheltuiesti”,
pentru care merita sa lupti, pentru care sa arzi, pentru care sa
mori chiar?
iti pasa de cei care pier? Esti un misionar pentru ei, un aducator
al vestii bune? iti investesti TOATa viata in a-i salva pe cei din
jur?
Pavel spunea: “M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit
alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii,
pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul
Cel drept.” Eu si cu tine, ce fel de lupta ne-am luptat, ce
fel de alergare am ispravit si ce cununa vom primi?
Ioan Ciobota
Radio Vocea Evangheliei - Timisoara
* Este si titlul unui roman scris de Lorans Eisley
* O parte din material a fost preluata din publicatia “Cuvantul
lui Dumnezeu pentru astazi”, aparuta sub ingrijirea Fundatiei
Crestine “Pax Domini”.
|
