O noua materie in scoli – Educatie si cultura media, in anul scolar 2019-2020
22 iul., 2019
Elevii vor avea în următorul an școlar, o nouă materie, cel puțin așa stabilește o inițiativă legislativă, care consideră necesar ca elevii claselor a VI-a și a IX-a să învețe cum să gestioneze informația în societatea contemporană potrivit unor studii recente, România este țara cu cea mai mare rată de analfabeți funcționali din Uniunea Europeană, tinerii nefiind capabili să aplice în viața de zi cu zi cunoștințele dobândite la școală, citează site-ul Portal Învățământ. Acest aspect are consecințe grave și pe termen lung, inclusiv asupra societății și asupra luării deciziilor în viața de zi cu zi, arată inițiatorul Ovidiu Raețchi în expunerea de motive. În acest sens, Ministerul Educației va forma un grup de lucru care va include, în mod obligatoriu, reprezentanți din mediul academic, organizații non-guvernametale și experți în domeniu. Aceștia vor elabora un plan de formare a profesiilor, un ghid al planului de învățământ, precum și metodologia aferentă acestuia. Dacă va fi aprobat, proiectul de lege va introduce disciplina ”Educație și cultura media”, ca meterie obligatorie de studiu pentru elevii claselor a VI-a și a IX-a.