Se scumpește factura la gunoi
26 iul., 2019
Timișorenii vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoiului, după ce consilierii locali au aprobat joi, majorarea tarifelor. Proiectul aflat pe masa aleșilor locali pentru a doua oară, a trecut cu 15 voturi ”pentru” și vizează creșterea tarifelor în funcție de zonă. Astfel, locuitorii din mediul urban vor plăti aproximativ 11 lei de persoană pe lună, iar cei de la sate, aproape 3,7 lei de persoană. În ceea ce privește operatorii economici și instituțiile publice, noul tarif este de puțin peste 305 lei pe tonă, la care se adaugă și taxa pe valoare adăugată. Măsura este una inevitabilă în condițiile în care, stația de sortare riscă să se închidă, a explicat joi, primarul Nicolae Robu.