Proiect UPT de sprijin în educație
Foto: Banatul azi
Studenții din anii terminali cât și cadrele didactice din Universitatea Politehnica Timișoara vor beneficia de sprijin în cadrul proiectului ”Asigură-ți Viitorul prin Educație și Antreprenoriat”. Conform unui comunicat al UPT, proiectul urmărește creșterea participării și nivelului de educație pentru studenți și cadre didactice, în special pentru grupurile vulnerabile, prin creșterea atractivității ofertei educaționale și îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice. Se dorește în mod special diminuarea numărului de studenți care au dificultăți legate de integrarea în mediul academic, respectiv de inserție pe piața muncii, transmit organizatorii. Sunt prevăzute activități de informare-consiliere cu peste 400 de studenți, cât și un program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă cu 75 de cadre didactice. Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociația Danke, și cofinanțat din Fondul Social European. Lansarea va avea loc la Biblioteca UPT, Amfiteatrul K2, mâine de la ora 12.