Mașinile parcate continuă să fie blocate la Timișoara

8 ian., 2020
Foto: Pressalert.ro

O firmă din Timișoara continuă să blocheze roțile autoturismelor aflate în parcare deși, muncipalitatea a declarat că s-a renunțat total la aceast practică.

Marți, primarul Nicolae Robu anunța că intenționează să depună o plângere, dacă firma respectivă va continua această activitate ilegală.

Nu știu dacă nu cumva s-a și făcut o sesizare către procuratură. Așa a rămas discuția mea cu domnul director general Culiță Chiș (n.r. șeful Direcției Edilitare), că dacă nu se vor conforma, vom fi nevoiți să sesizăm procuratura. Noi nu putem interveni cu forța fizică să-i oprim…

Edilul a ținut să precizeze că nu susține comportamentul necivilizat al celor care parchează neregulamentar. Însă în același timp, nu poate permite ca unele firme să acționeze în contradicție cu ce spune Legea.

Aș vrea să fie corect înțeles demersul nostru, noi nu suntem protectori ai persoanelor necivilizate, care nu înțeleg că trebuie să respecte regulile din oraș, că trebuie să parcheze acolo unde este permis să parcheze, în condițiile în care este permis. Numai că nu putem tolera să vină așa, cine dorește și să desfășoare o activitate în contradicție cu legea. Este ilegală această activitate și noi nu o putem tolera, a spus Nicolae Robu.

Următoarele emisiuni