Suntem cetăţeni ai Cerului, pe o planetă bolnavă. E bolnavă şi a fost bolnavă de pe vremea lui Adam şi Eva. Dar noi, creştinii, avem un scop şi o ţintă, chiar în aceste vremuri tulburi.
Oamenii sunt din ce in ce mai ingrijoraţi, descurajaţi şi anxioşi. Guvernele scot soldaţi pe străzi, dar cum luptă soldaţii cu virusul? Sau, mai bine zis, la ce se aşteaptă guvernanţii? La revolte în masă? La tulburări sociale de proporţii? La anarhie?
DAR NOI SUNTEM CETĂŢENI AI CERULUI !
În tot acest haos, mi-au atras atenţia în mod special două ştiri: una din Franţa, unde se interzice circulaţia banilor cash, iar a doua din India, unde persoanele aflate în carantină primesc o ştampilă pe mână, cu data de încheiere a carantinei.
Nu am putut să nu mă gândesc la Apocalipsa 13:
„Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase.”
DAR NOI SUNTEM CETĂŢENI AI CERULUI !
Dincolo de tot ceea ce se întamplă acum, şi care ţine de aspectul sanitar, de sănătatea fizică a omenirii, Biserica are un scop clar: sa fie lumină şi să răspândească Lumina!
Noi, cei care am fost născuţi din nou, prin credinţa în jertfa Domnului Isus Cristos, suntem de partea corectă a istoriei, indiferent dacă trăim sau murim pe acest pământ. Am fost creaţi şi destinaţi pentru Cer, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Parcă azi răsună mai tare ca niciodată cuvintele Psalmului 46: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu Sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.”
Ne-a oprit Dumnezeu pe toţi, zilele astea.
Iar Domnul Isus spune: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”
Ce mângâiere să ştim că suntem cetăţeni ai Cerului!
Ridicaţi-vă capetele în rugăciune !