Spitalul Judeţean Timişoara va avea, din luna mai, prima secţie de Oncologie medicală, unde vor beneficia de tratamente şi îngrijiri pacienţii oncologici în faza postoperatorie, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Raul Pătraşcu.
Știri
Laptop-uri pentru elevi și cadre didactice
Peste 5.000 de elevi din Timiș nu pot susține cursurile online din cauză că școlile la care aceștia învață, nu pot asigura resursele educaționale necesare, cum ar fi un laptop, o tabletă sau un calculator.
Este nevoie de sânge. Cine poate dona?
Centrul de Transfuzii Timișoara face apel la cetățenii care pot dona sânge, să se prezinte la sediul instituției.
România în stare de urgență. Măsurile luate de autorități pentru stoparea pandemiei de coronavirus
După discursul președintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat noi restricții cu privire la desfășurarea mai multor activități din Timișoara.
A fost semnat acordul-cadru cu firma care se va ocupa de ridicarea deșeurilor vegetale
Contractul semnat între cele două părți spun e că Transclean trebuie să colecteze, să transporte și să depoziteze, în patru ani, peste 40.000 de tone de deșeuri vegetale și cel mult 36.000 de tone de deșeuri provenite din construcții.
Se suspendă examinarea pentru obținerea permisului de conducere
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând de astăzi, se suspendă examinarea pentru obţinerea permisului de conducere.
Program redus la Iulius Mall
Reprezentanții Iulius Town Timișoara au anunțat modificări în programul de funcționare al centrului comercial. Astfel, începând de astăzi și până la sfârșitul lunii, magazinele din incinta mall-ului vor fi deschise publicului doar în intervalul 12:00-20:00.
Portul Timişoara va fi reînfiinţat, după mai bine de 50 de ani
Portul Timişoara va fi reînfiinţat, după mai bine de 50 de ani de la sistarea activităţii, printr-o hotărâre a Consiliului Local care se va reuni la sfârşitul acestei luni.
Zi de post și rugăciune pentru România
Credincioșii din România și nu numai, sunt chemați la o zi națională de post și rugăciune pentru țară. Apelul a fost făcut de postul TV Alfa Omega în parteneriat cu Rețeaua de Rugăciune pentru România.
Dezinfectarea școlilor speciale
Consiliul Județean Timiș a început dezinfectarea școlilor speciale aflate în administrație. Lucrările sunt efectuate de Direcția de Prestări Servicii din cadrul CJ Timiș, a scris șeful județului, Călin Dobra, pe pagina de socializare.
Măsuri pentru siguranța călătorilor pe mijloacele de transport în comun
Societatea de Transport Public Timișoara a adoptat o serie de măsuri pentru siguranța călătorilor și a șoferilor, astfel că începând de astăzi, accesul în mijloacele de transport în comun se face doar pe ușile din spate.