Primul modul dublu de izolare din cele cinci cumpărate de Consiliul Județean Timiș a fost montat joi, în apropierea Aeroportului Internațional Timișoara. Containerul este destinat persoanelor aflate în carantină în Timiș, din cauza pandemiei de coronavirus, scrie președintele CJ Timiș, Călin Dobra, pe pagina de socializare.
Fiecare modul este dotat cu patru paturi, aer condiționat și grupuri sanitare. În total, Consiliul Județean a cumpărat 5 astfel de containere, pentru care a plătit 250 de mii de lei. Următoarele module vor ajunge la Timișoara, săptămâna viitoare.