CFR păstrează în uz, cea mai veche linie din sud-estul Europei
Foto: CFR Călători
Cea mai veche linie de tren din sud-estul Europei va rămâne în uz. CFR Călători a anunțat ieri, într-un comunicat, că va pune în circulație zilnic, pe ruta Oravița – Anina, o pereche de trenuri. Asta după ce mai mulți turiști, locuitori ai zonei, dar reprezentanți ai autorităților locale, au cerut companiei feroviare să nu scoată din circulație Semmeringul Bănățean. Trenurile ar urma să circule cu plecare din gara Oravița, de la ora 11:15, iar din Anina de la ora 14:40. O călătorie dus-întors cu Semmeringul Bănățean costă aproximativ 28 de lei.