CL aprobă SF-ul pentru fântânile cu luminițe din sensurile giratorii
22 iul., 2019
Cosilierii locali au aprobat ieri, studiile de fezabilitate pentru cele patru fântâni ornamentale ce vor fi amenajate în intersecțiile din Timișoara. Este vorba de un proiect mai vechi al municipalității care prevede printre altele, și îmbunătățirea calității aerului din oraș. Potrivit proiectului, cele patru fântâni ar costa peste 500.000 de euro, și vor fi amplasate în sesurile giratorii din Piața Iuliu Maniu, Bd. Antenei în zona magazinului Praktiker, Calea Lipovei și Calea Aradului. De asemenea, o a cincea fântână cu leduri va fi amenajată în intersecția din Piața Bălcescu, însă pentru aceasta mai trebuie finalizat SF-ul. Potrivit oficialilor din Primărie, primele fântâni vor fi finalizate în anul 2020, durata de execuție a lucrărilor fiind de patru luni de la semnarea contractelor.