Consiliul Județean construiește o parcare în centrul Timișoarei
26 aug., 2019
Prima parcare publică supraetajată din centrul Timișoarei ar urma să fie construită de Consiliul Județean, potrivit unui anunț făcut de Călin Dobra la Radio Timișoara. Obiectivul va fi ridicat pe locul actualei parcări de pe strada Sfântul Ioan, după ce va fi întocmit Planul Urbanistic Zonal. Președintele CJ Timiș susține că proiectul, va fi adus în discuție la următoarea ședință a Consiliului, care va avea loc săptămână aceasta. Totodată, șeful județului a vorbit și de parcarea ce va fi ridicată în zona Spitalului Județean și a cărei construcție ar urma să înceapă anul viitor. Investiția este realizată din fondurile județului și ar putea ajunge până la o înălțime de 24 de metri. În momentul de față, proiectul se află în faza demarării studiului de fezabilitate, a precizat Călin Dobra.