Interzis la incendierea resturilor vegetale
Foto: Bihon
Timișorenii și fermierii din județ care dau foc resturilor vegetale riscă amenzi usturătoare, conform unui comunicat transmis de Garda Națională de Mediu. Reprezentanții Comisariatului Județean Timiș atrag atenția că este interzisă incendierea oricăror resturi vegetale, miriști sau terenuri arabile. Avertizarea comisarilor Gărzii de Mediu vine ca urmare a numărului mare de incendii de vegetație înregistrate atât la nivel național, cât și zonal. Astfel, persoanele fizice surprinse asupra faptei, riscă o amendă de până la 6.000 de lei, în timp ce persoanele juridice de la 25.000 la 50.000 de lei. Fermierii beneficiari de sprijin financiar prin programul A.P.I.A., riscă să piardă jumătate sau chiar întreaga sumă acordată. Potrivit Gărzii de Mediu, incendierea resturilor vegetale se poate face doar cu acceptul autorităților competente și sub supravegherea pompierilor.