de Sandi Coștoi, 26 iunie 2020
Îmi persistă în minte, de ceva vreme, o întrebare asupra căreia am meditat mult și anume: ”Ce poate să ne schimbe pe noi cu adevărat?”
Citeam zilele trecute despre un studiu asupra femeilor evreice care au trecut prin trauma extremă a deportării în lagărele de concentrare, care indicau o tendință neașteptată. Cu cât trauma fusese pentru supraviețuitoare mai cumplită, cu atât ele se arătau la vârsta senectuții mai senine și mai stăpâne pe propria lor viață. O rezistență aproape stranie pe care aceste femei au căpătat-o.
În timp ce analizam acest studiu mă gândeam cât de mare este influența mediului în care creștem, în care ducem viața de fiecare zi, asupra noastră și o concluzie pripită ar putea lămuri orice dilemă: ”ceea ce ne schimbă este puterea mediului în care trăim”. Dar nu ne place să ne pripim, nu-i așa? De aceea, propun să mai stăruim asupra subiectului, venind mai aproape de noi, în vremea pandemiei.
Atunci când a izbucnit pandemia și odată cu ea, valul de restricții, mulți afirmau că nimic nu va mai fi niciodată la fel, că totul se va schimba, mai ales, oamenii. Evident că această expresie se referea la faptul că oamenii vor deveni mai buni, mai altruiști pentru că și-au dat seama de adevăratele valori. Dacă ne amintim rafturile de făină și drojdie care erau aproape goale, aș spune că altruismul nu a fost neapărat în vizorul schimbării românilor, la acel moment. Iar dacă ne uităm la cum suntem acum, după relaxarea măsurilor, ne dăm seama că nu au apărut schimbări prea mari sau cel puțin, nu schimbări permanente.
Propun să medităm puțin asupra a ceea ce înseamnă schimbarea cu adevărat. Eu am ajuns la concluzia că unica situație în care schimbarea devine transformatoare este întâlnirea cu Hristos. Dacă nu ai o întâlnire de gradul 0 cu Dumnezeu, poți să admiți că ai învățat câteva lecții din pandemie, din mediul favorabil sau nefavorabil în care ai crescut, însă nimeni nu garantează că aceste lecții nu vor fi uitate. Ori când te întâlnești cu Hristos, transformarea este permanentă și autentică : ”Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din moți, prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. (Rom.6:4)
Îmi doresc să fim schimbați de Harul lui Hristos și credința noastră în Jertfa Lui. Poate că viața sub semnul unui ”acum” care poate fi ultimul și a unui ”mâine” care ne este refuzat, se reașează, însă nu are motorul care să o facă să rămână schimbată, de aceea, avem nevoie de Dumnezeu.