Lucrările la drumul de legătură cu autostrada vor începe în primăvară
8 oct., 2019
Lucrările de extindere a drumului care face legătura între Timișoara și autostradă prin Dumbrăvița vor începe în primăvară. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, spune că în momentul de față se lucrează la proiect, care urmează să fie finalizat în scurt timp. Lucrările vor începe imediat ce vor fi obținute avizele necesare, scrie Radio Timișoara. În privința descărcării de pe autostradă de la Sânandrei, Dobra a declarat că pentru acel proiect CNAIR trebuie să organizeze licitație pentru proiectare și execuție, dar în momentul de față e nevoie de obținerea unui acord al Autorității Naționale de Achiziții Publice.
Sursa: Radio Timișoara