Navigația pe Bega spre Serbia s-ar putea relua cu o jumătate de an mai devreme

22 aug., 2019
Navigaţia pe canalul Bega, din Timișoara spre Serbia, s-ar putea relua cu șase luni mai devreme decât este prevăzut în proiect. La nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român se muncește intens, pentru ca lucrările să fie finalizate până la sfârșitul anului viitor, a spus directorul Direcției Apelor Banat, Titu Bojin, pentru Radio Timișoara. În momentul de față se fac pregătirile pentru turnarea betoanelor, urmând ca mai apoi să fie montate ecluzele, respectiv barajul propriu-zis, a precizat Titu Bojin. De asemenea, se află în stadiul de pregătire și proiectul pentru construcțiile și zona din jurul barajului, care va intra în șantier în 2020. Canalul Bega are o lungime navigabilă de aproape 115 kilometri, dintre care 45 în România și restul în Serbia. Proiectul transfrontalier de reabilitare are o valoare de 14 milioane de euro, jumătate fiind bani europeni. Directorul ABAB a mai precizat că, la începutul anului 2021, în Timiș vor fi deschise două noi puncte de frontieră cu Serbia, pe apă, pentru vaporașe, și pe uscat, pentru biciclete.

Următoarele emisiuni