Pornesc semafoarele în girația din Piața Mărăști

11 nov., 2019
Imagini pentru sens marasti timisoara Primăria ar putea da drumul semafoarelor amplasate în sensul giratoriu din Piața Mărăști. Primele teste au fost făcute vineri dimineața, urmând ca în cursul acestei săptămâni, acestea să fie reluate. Specialiștii de la centrul de management al traficului au făcut probe pentru a vedea care este cea mai potrivită soluție pentru decongestionarea traficului în zonă. Semafoarele vor funcționa doar la orele de vârf, de două ori pe zi, între 7-9 dimineața și 17:30-19:30, a explicat pentru Tion, Culiță Chiș, șeful Direcției de Drumuri din cadrul Primăriei Timișoara. Nu este prima dată când se încearcă semaforizarea turbo-girației Mărăști. În toamna lui 2018, primarul Nicolae Robu a făcut un sondaj pe Facebook pentru a cere părerea șoferilor, răspunsul fiind unul negativ. O decizie în privința semaforizării sensului din Piața Mărăști va fi luată după încheierea testelor. Sursa: Tion

Următoarele emisiuni