Premierul României Viorica Dăncilă – prima vizită la Timișoara
Foto: Banatul meu
Premierul României, Viorica Dăncilă s-a aflat vineri, în județul Timiș, într-o scurtă vizită, prima de la numirea în funcție în orașul de pe Bega. Prim ministrul a vizitat localitatea Giarmata, apoi a făcut o scurtă trecere prin Timișoara, unde s-a întâlnit cu Înalt Prea Sfinția Sa, Mitropolitul Banatului. Au fost aduse în discuție introducerea unei curse aeriene Timișoara-Viena, precum și reluarea traficului feroviar pe ruta Timișoara-Vârșeț, notează Radio Timișoara. O altă solicitare se referă la realizarea unei săli de sport cu 16.000 de locuri, dar și sprijinul Guvernului în diferite proiecte din domeniul educației și sănătății.