Șase școli fără autorizație sanitară de funcționare
Foto: Renașterea Bănățeană
Șase unități de învățământ din Timiș nu au primit încă autorizația sanitară de funcționare. Conform Inspectoratului Școlar Județean, 2 dintre acestea nu au încă începute procedurile de autorizare, și anume Școala primară și Grădinița cu program prelungit din Cliciova, comuna Bethausen. Acestea au în interior grupuri sanitare amenajate conform standardelor, dar încă nu au apă și canalizare. Aprobarea pentru lucrări există, iar execuția lor urmează să înceapă, susțin reprezentanții Inspectoratului. Printre cele care au procedurile de autorizare începute, însă lucrările de reabilitare și modernizare nu sunt finalizate, se numără Grădinița cu program normal din Ivanda și Grădinița cu program normal din Folea. La Grădinița cu program normal din comuna Topolovățu Mare, cât și la cea din Sânpetru Mic, comuna Variaș, lucrările sunt finalizate, iar autorizația este în curs de soluționare. Unitățile de învățământ pot funcționa și fără această autorizație sanitară, însă cu asumarea responsabilității directorului, au completat inspectorii școlari.