Prin această lecție, vom urmări să răspundem la întrebarea: „De ce Dumnezeu le răspunde lui Cain și Abel în mod diferit? În a doua jumătate a capitolului 3, Dumnezeu este descris ca fiind acela care caută omul și comunicarea cu el, confruntându-l cu întrebări precum: „Unde ești?” și „Cine ți-a spus?”. Observând lucrul acesta, tu ar trebui să realizezi că el descrie ceva important.
Dumnezeu ne caută azi. El comunică cu tine astăzi. Dacă ai înțelege lucrul acesta, tu ai înțelege multe experiențe pe care le-ai avut, mai ales cele pe care tu le-ai considera ca fiind „tragice” sau experiențe „de criză”.
Multe dintre aceste experiențe de criză sau experiențe tragice sunt modalitatea lui Dumnezeu de a te căuta, de a-ți atrage atenția, de a comunica cu tine, de a te face să te gândești unde anume te afli acum în viață și pe cine asculți. Pe lângă consecințe pozitive, cum ar fi faptul că Dumnezeu te caută, în timpul citirii tu poți observa multe consecințe negative, pentru femeie, pentru bărbat, și pentru femeie și bărbat împreună.
Consecința cea mai serioasă dintre acestea este cea care poate fi numită „divorțul de Dumnezeu”. Aceștia sunt divorțați de Dumnezeu și sunt alungați din grădină. Aplicația lucrului acestuia este serioasă. Este posibil ca aplicația acestui lucru să fie mesajul lui Dumnezeu pentru om care sună cam așa: „Dacă nu înveți să pui Cuvântul Meu pe primul loc, tu vei fi alungat de pe pământ.” Lucrul acesta este posibil chiar în zilele noastre.
În capitolul 4, apare o altă consecință a căderii – conflictul uman. Oamenii sunt în conflict cu ei înșiși, oamenii sunt în conflict cu partenerii lor. Ca soți și soții, oamenii sunt în conflict cu copiii lor și cu părinții lor. Există un conflict între muncă și administrare.
Există un conflict internațional, națiunile și popoarele se ridică unele împotriva altora. Într-o lume distrusă și egoistă, conflictul a devenit una dintre problemele cele mai mari. În Geneza capitolul 4, Dumnezeu prezintă unii dintre factorii cheie care duc la conflict, și unele soluții care pot rezolva conflictul. El prezintă acest adevăr sub forma unei povești despre doi frați.
Deși se poate ca tu să nu fi auzit această poveste înainte, cei doi frați s-ar putea să ți se pară familiari fiindcă ei sunt similari cu tine. Numele lor sunt Cain și Abel. Cain aduce o jerfă lui Dumnezeu și cum el este un lucrător al pământului, un fermier, el aduce lui Dumnezeu o jertfă din ceea ce a cultivat. Fratele lui, Abel, fiind un păstor, aduce ca jertfă un animal. Dacă citești povestea cu atenție, vei observa că Dumnezeu nu era mulțumit de Cain ca om și nici de jertfa lui; acest lucru sugerează că Dumnezeu nu a acceptat jertfa lui Cain fiindcă El nu l-a acceptat pe Cain. Tot așa, atunci când se spune că Dumnezeu a fost mulțumit de Abel și jertfa lui, se sugerează faptul că Dumnezeu a fost mulțumit cu jertfa lui pentru că El era mulțumit de Abel ca și om.
Unii au sugerat că problema lui Cain a fost că el nu a adus un animal ca jertfă ca și Abel, așa cum se presupune că au fost învățați. Cu toate acestea, nu există o astfel de prouncă în text. Există două cuvinte în greacă pe care le poți învăța în această lecție. Primul este „exegeză”. În greacă, „ex” înseamnă „din”.
Când interpretăm Biblia, exegeza înseamnă „să evidențiezi dintr-un pasaj biblic ceea ce a intenționat autorul, bazându-te pe ceea ce este scris în context”. Al doilea cuvânt din greacă pe care vrem să îl prezentăm exprimă opusul – „eisegeza”. Cuvântul din greacă „eis” este opusul lui „ex” – „ex” înseamnă din – așadar, „eis” înseamnă „în”.
Ca atare, în interpretarea Scripturii eisegeza este atunci când un cititor pune ceva în pasajul biblic care nu este acolo; acest ceva nu vine de la autor, ci vine din afara textului, din inima și mintea cititorului și este forțat în cadrul textului. Eisegeza este greșită fiindcă este o formă de nesinceritate – nu prezintă exact la ce anume se referă o persoană prin ceea ce se comunică, prin ceea ce se spune sau se scrie. Această greșeală se amplifică în Scriptură prin eisegeză, fiindcă ea înlocuiește ceea ce Duhul Sfânt a insuflat în autor cu gândurile și opiniile cititorului; această modalitate caută să ofere autoritate divină opiniilor și gândurilor proprii ale cuiva, cu scopul de a manipula pe alții. Acesta este un păcat serios împotriva lui Dumnezeu și o formă de furt spiritual și violență împotriva poporului lui Dumnezeu.
Când citești povestea lui Cain și Abel, este ușor să citești ceva care nu se află în text. Textul nici măcar nu sugerează că Cain ar fi fost instruit să aducă un animal ca jertfă și nu o jertfă din recoltă. De fapt, în cartea Levitic, israeliții au fost învățați în mod specific să aducă jertfe din grâne și recolte. Deci, judecata ce s-a făcut în această poveste nu are legătură cu jertfele, ci cu oamenii.
În capitolul 11 al cărții Evrei, există un comentariu asupra acestei povești și acesta spune că Abel, prin jertfa lui, a adus mărturie a faptului că el era neprihănit. Vezi, Dumnezeu este mult mai preocupat de oameni decât de jertfele aduse. Povestea de aici este aceasta: Cain este domnul Inacceptabil. Nu ni se spune de ce el era inacceptabil. Pur și simplu, așa era și, desigur, Dumnezeu știa asta. Abel este domnul Acceptabil. Domnul Inacceptabil și domnul Acceptabil aduc o jertfă Domnului și Dumnezeu respinge jertfa domnului Inacceptabil. Despre el, se spune că era mânios și deprimat.
Privește astfel: omul mânios este adesea un om deprimat.
Deci, nu este surprinzător că Geneza 4 îl descrie pe Cain ca fiind atât mânios, cât și deprimat. Din nefericire pentru el, domnul Acceptabil trece prin apropiere și domnul Inacceptabil, Cain, îl momește pe un câmp, îl atacă și îl omoară.
Apoi, Dumnezeu intervine în această situație și pune întrebări din nou, cum a făcut în Geneza 3. El vine la acest domn Inacceptabil mânios și îi pune aceste întrebări: „De ce ești mânios? Și de ce ți s-a posomorât fața?”. Și apoi pune în mod special această întrebare: „Dacă faci bine, vei fi bine primit, dar, dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.”
Ce ne spune această poveste? Este clar că ne oferă un mesaj dinamic.
Ești tu o persoană mânioasă? Ești tu o persoană deprimată? Când te mânii, devii tu deprimat? De fiecare dată când ești mânios, poate ar fi bine să te întrebi: „De ce ești mânios? Care este sursa mâniei tale? Și care este adevăratul obiect al mâniei tale?”
Adesea, nu persoana care este atacată – Abel – este obiectul real al mâniei.
Pur și simplu, se întâmplă ca el să treacă pe acolo. Tindem să îi blamăm pe alții pentru propria noastră stare emoțională, dar adesea adevărata sursă a mâniei este eșecul nostru, propria noastră inabilitate de a controla mediul în care ne găsim și rezultatele.
O femeie discuta problema ei cu un doctor și spunea: „Copiii mei mici mă fac să fiu așa de mânioasă.” Și doctorul a întrebat: „Câți ani au copiii tăi?”. Ea a spus: „Trei și cinci ani.” El a răspuns: „Asta înseamnă multă responsabilitate pusă pe niște copii mici.” E a întrebat: „Ce responsabilitate?” El a spus: „Responsabilitatea pentru climatul tău emoțional.” Ți-ai făcut copiii responsabili de fericirea, tristețea sau mânia ta – fericirea ta depinde de ei.” Apoi, a întrebat: „Crezi că acești copii scot mânia din tine sau ei sunt cei ce o pun în tine?” Nu i-a luat foarte mult să înțeleagă că ea își abandonase responsabilitatea personală pentru propriile emoții.
Așa că Dumnezeu îl întreabă pe Cain: „Indiferent care ar fi obiectul de moment al mâniei tale, care este adevărata ta sursă de mânie?”. Ceea ce stă în centrul conflictului uman este o întreținere nesănătoasă a propriilor emoții și un eșec de asumare a proprii responsabilități pentru ele.
Atunci când Cain nu a putut răspunde adecvat la învățătura lui Dumnezeu, ieșind și omorându-l pe Abel, Dumnezeu se întoarce la el cu altă întrebare importantă: „Unde este fratele tău?”. Observă că în Geneza 3 întrebarea este: „Unde ești?”. În Geneza 4, întrebarea este: „Unde este fratele tău?”. Cain nu avea niciun motiv ca să fie furios pe Abel. Problema lui Cain era Cain, și nu Abel. Abel era un om de încredere. El era domnul Acceptabil. El era un om bun. Abel era doar obsesia mâniei lui Cain atunci când acesta s-a dovedit incapabil de a-și asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni și pentru inabilitatea lui în a obține rezultatele dorite.
Care este dinamica a ceea ce s-a întâmplat aici? Versetul 7 este cheia pentru această întreagă poveste pentru că ea oferă marea soluție pentru problema conflictului.
La baza conflictului, găsești omul mânios, și vei găsi și dinamica mâniei lui. Nu doar analizând mânia înțelegi de ce ești mânios. Ești încă mânios. După cum a fost menționat anterior, mânia este simptomul unei probleme mai profunde. Mânia este o maladie a inimii. Mânia spune: ”îmi ești dator”. Soluția pentru mânie este să știi că Isus a venit să moară pe cruce pentru a plăti toate datoriile. Pentru toate lucrurile care ți se datorează, El a plătit. „Îmi ești dator să îmi fii tată” – Isus ne leagă cu Tatăl și plătește pentru păcatele tatălui tău pământesc. „Îmi datorezi inocența mea” – Isus devine Acela care iubește sufletul tău, care restaurează viața ta și care plătește pentru păcatele celor care ți-au luat inocența.
„Îmi datorezi dragoste”- Isus a venit să te iubească mult și să se bucure de tine în timp ce a plătit pentru păcatele abuzului, respingerii și neglijenței față de tine.
Isus spunea același lucru în Matei 7 atunci când a zis aceasta: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau cum poți zice fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’ și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”
Mulți oameni nu înțeleg acest pasaj. Ei cred că Isus spune că noi nu ar trebui niciodată să judecăm pe alții. Nu asta spune Isus aici. Isus de fapt ridică următoarele întrebări: „De ce ești critic? De ce ești hipercritic? De ce întotdeauna te miști uitându-te la alții ca și cum Dumnezeu te-a chemat să fii un inspector care să caute „paie”? Întreaga ta misiunea este să găsești un pai în ochiul fratelui tău, și lucrul acesta este ridicol pentru că tu însuți ai o bârnă în ochiul tău.” Viața ta este plină de păcat și cu toate acestea tu umbli mânios, acuzând pe alții al căror păcat este mult mai puțin însemnat ca al tău. Îți ignori propria responsabilitate personală pentru situația ta și îți direcționezi toată energia emoțională răuvoitoare pentru a-i condamna pe alții.
Isus a spus că lucrul acesta este ridicol. El îți pune două întrebări. Prima dată te întreabă: „De ce ești hipercritic?” și apoi te întreabă: „Cum te poți aștepta să te ocupi de păcatul altora dacă nu te ocupi de propriul păcat? Răspunsul corect la aceste întrebări nu este: „Nu faceți judecăți”, ci soluția lui Isus este aceasta: „Rezolvă-ți propria problemă și apoi vei vedea clar ca să îi poți ajuta pe alții.”
Isus nu spune să nu judecăm niciodată. El spune să judecăm dar mai înainte ca tu să îl judeci pe fratele tău, judecă-te pe tine însuți. Rezolvă-ți problema ta prima dată. Atunci nu vei mai fi așa de hipercritic cu ceilalți oameni.
Același lucru i-l spune Dumnezeu lui Cain în Geneza 4. Dacă vei face ce este drept, atunci tu vei deveni o persoană acceptabilă. Într-adevăr aceasta este inima problemei. Consilierii numesc ceea ce Cain face ca fiind transferență sau proiectare.
Pe cine ar trebui Cain să fie furios? El era inacceptabil și era furios din pricina unui deznodământ pe care l-a creat pentru el însuși; el ar trebui să fie mânios pe sine însuși.
Dumnezeu i-a prezentat lui Cain două opțiuni. Putea să facă ce e drept sau putea să meargă pur și simplu prin viață trasferând acea mânie asupra altora, proiectând mânia care de drept trebuia să se resfrângă asupra lui, asupra lui Abel. Ceea ce scoate Dumnezeu în evidență pentru Cain este aceasta: „Scoate-ți bârna din ochi. Fii tu însuți acceptabil și nu va mai trebui să fii critic sau hipercritic. Și noi trebuie să facem aceași alegere. Cain a ales să îl bată până la moarte pe Abel. Ce vei alege tu?
Nu știu cât de mult ai avut de-a face cu conflictul, dar dacă te confrunți cu conflictul, tu vei descoperi că în al patrulea capitol din Geneza vei găsi un comentariu amplu asupra acestei probleme, care, din nou, este rezultatul consecinței căderii omului în păcat – păcatul omului care alege ce vrea el și nu ce vrea Dumnezeu.
În Geneza capitolele 5 și 10 întâlnești ceea ce noi numim continuitate. Există o perspectivă istorică în Scriptură. Pentru a ne da contextul istoric în care salvarea și Mântuitorul nostru au venit, Dumnezeu ne oferă o contiunuitate istorică frumoasă. Iată de ce vei întâlni toate acele genealogii din Scriptură. Când ajungi la Geneza 6 și apoi până la capitolul 9, tu vei întâlni ceva care poate fi numit „catastrofa”. Aici poți învăța ceva despre caracterul omului și ceva despre caracterul lui Dumnezeu.
Caracterul omului, ca și consecință a căderii, devine de-a dreptul corupt. Când Dumnezeu s-a uitat la umanitate, El a văzut nelegiuire mare, rău continuu, corupție universală și violență. Tu înveți, de asemenea, ceva din capitolele de la 6 la 9: istoria potopului și caracterul lui Dumnezeu. Pe măsură ce citești și studiezi lucrurile acestea, pune-ți următoarele întrebări cu privire la caracterul lui Dumnezeu.
Întreabă-te, în primul rând, dacă Dumnezeu este personal? Și apoi întreabă-te: este Dumnezeu emoțional, simte El ceva? Mulți cred că Dumnezeu este dragoste și într-adevăr lucrul acesta este chiar ceva de care te poți bucura. Dar serios, ar trebui să te întrebi acestea: este caracterul lui Dumnezeu o pluralitate de atribute pozitive? Există un singur atribut sau mai multe? Dacă Dumnezeu are capacitatea de a iubi, are El și capacitatea de a manifesta mânie?
A existat odată un bărbat care era un tată iubitor și blând. Un om bolnav a venit și a distrus-o pe mica lui fetiță de 7 ani. Tatăl își iubea fetița. Când omul care violase și distrusese fetița a fost adus la secția de poliție, a fost nevoie de toți polițiștii ca să îl împiedice pe tată să nu ajungă la el. Fiindcă acest om a fost un tată iubitor și blând, el a avut capacitatea de a arăta mânie spre acela care i-a distrus obiectul dragostei.
În povestea potopului, lucrul acesta îl vezi în caracterul lui Dumnezeu. Dumnezeu iubește omul. Când privește jos pe pământ, El vede păcat și forțele răului care Îi distrug obiectul dragostei și marele Lui plan pentru om. Dumnezeu este capabil să exprime mânie. Mânia lui Dumnezeu este pur și simplu aceasta: reacția anihilantă a unui Dumnezeu iubitor către tot ceea ce distruge obiectul dragostei Sale. Acesta este mesajul catastrofei din Geneza 6-9.
În concluzie, iată o sugestie pentru o citire mai aprofundată. Recitește povestea familiară a lui Cain și Abel din capitolul 4. Vezi dacă poți găsi aplicații în această poveste care îi pot ajuta pe cei care trăiesc în mânie și depresie.
Vă mulțumesc că ne-ați fost alături și la această lecție. Fie ca Dumnezeu să vă binecuvinteze și să vă țină ferm în mâinile Lui pline de dragoste. Amin.