Această lecție va arăta din cartea Geneza cea mai mare nevoie dintre toate, și va demonstra ce se întâmplă atunci când această nevoie nu este împlinită. Una dintre cele mai familiare și controversate părți ale Genezei se găsește în al treilea capitol.
Ar putea fi numită: „Criza: Păcatul omului și separarea de Dumnezeu.” Rasa umană întâmpină o problemă periculoasă în decizia asupra păcatului – „Vom trăi viața în felul lui Dumnezeu sau o vom trăi după cum vrem noi?”
În Isaia 53:6, Biblia spune: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui…”. Iată cum este natura umană la momentul actual. Cu toate acestea, potrivit Scripturii, Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva ca și ființe cu capacitatea de a alege, cu puterea deplină de a asculta voia lui Dumnezeu sau de a-L respinge pe Dumnezeu în favoarea propriei lor voințe. Geneza 3 descrie această criză atunci când ea a avut loc prima dată.
Contextul pentru Geneza 3 este găsit în capitolul 2:8-9: „Apoi, Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni la mâncare și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomulcunoștinței binelui și răului.”
Deci, ce s-a întâmplat în grădină? Înainte de a răspunde la această întrebare, o scurtă observație ar trebui făcută cu privire la studierea primelor 11 capitole din Geneza. Stilul scrierii în Geneza 1-11 este diferit față de stilul restului cărții.
Lucrul acesta i-a făcut pe unii să se întrebe dacă relatarea creației și toate celelalte subiecte care îi urmează trebuie citite ca și evenimente istorice sau dacă ele funcționează ca și alegorii. Această întrebare este tulburătoare pentru unii oameni pentru că aceștia consideră că ceea ce se sugerează este punerea sub semnul întrebării dacă Dumnezeu a creat sau nu lumea. Dacă o poveste este alegorică, atunci ea nu s-a întâmplat în realitate.
Dar nu este cazul aici. În literatura antică a Orientului Apropiat, gen din care face parte Geneza, un eveniment poate fi istoric și, de asemenea, poate avea semnificație alegorică. Folosită ca alegorie aceasta înseamnă că elementele poveștii pot fi folosite spre a arăta spre ceva dincolo de întâmplările descrise, cu scopul de a deveni instructive atât moral cât și teologic.
Există o șansă destul de probabilă ca lucruri precum pomul cunoștinței binelui și răului și pomul vieții să fie menite să fie înțelese simbolic sau alegoric. Geneza 1-11 s-ar putea să nu fie alegorie, dar chiar dacă ar fi, asta nu înseamnă că evenimentele descrise aici nu s-au întâmplat. Istoriile scrise, corespunzătoare capitolelor din Geneza 1-11, pot fi atât istorie cât și alegorie.
Acum, întorcându-ne la scena din Eden, din capitolul 2:8-9, grădina în care Dumnezeu l-a pus pe om avea să suplinească nevoile omului prin intermediul pomilor din grădină. Este important de observat că există o prioritate expusă aici. Mai întâi, toți pomii trebuiau să suplinească nevoia ochilor omului (frumusețea); apoi, aceștia trebuia să suplinească nevoia lui de hrană, și apoi aceștia trebuiau să îi dea viață. Dar exista un pom al cunoștinței Binelui și Răului și ei nu trebuiau să mănânce din el.
Observă în capitolul 3 – atunci când ei păcătuiesc – că ordinea priorității acestor pomii este schimbată. Aceștia nu mai încântă ochiul în primul rând, nu mai servesc drept hrană, în al doilea rând, și în al treilea rând nu mai dau viață…și cunoștința Binelui și Răului nu o mai dau. Dimpotrivă, aceștia în primul rând sunt pentru mâncare; în al doilea rând pentru vedere și apoi pentru cunoștință; însă nu mai dau viață, ci dau moarte.
Acestea nu sunt pur și simplu fapte. Trebuie să te întrebi: „Ce vrea autorul să ne spună?” El încearcă să spună ceva frumos. Moise expune aceasta în următorul fel, în Deuteronom 8:3, pasaj citat de Isus în evanghelii – în Matei 4:4 când rezistă diavolului: „omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului.” Scopul Cuvântului lui Dumnezeu este ca omul să știe cum să trăiască și cum să poată găsi adevărata viață.
Faptul că omul nu trăiește doar cu pâine înseamnă că el nu găsește viață doar prin a ieși și a-și împlini nevoile, prin satisfacerea nevoilor lui fizice. Dacă o persoană chiar dorește să trăiască, el ar trebui să se oprească și să spună: „Doamne, ai tu o revelație pentru mine despre cum ar trebui să trăiesc?”
Potrivit cu ce spune Moise, dacă cineva vrea să trăiască, el trebuie să își supună viața Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus omul în grădină; Dumnezeu a pus omul într-un loc cu viață bogată, unde toate nevoile lui puteau fi împlinite. Cu toate acestea, primii oameni au respins Cuvântul lui Dumnezeu, purtarea Lui de grijă; I-au respins restricțiile și au căutat să obțină ceva pentru sine conform cu propriile priorități și dorințe.
În Matei 6:22-23, Isus spunea că lumina trupului este ochiul, iar dacă ochiul este sănătos atunci tot corpul este plin de lumină. Însă, dacă ochiul este bolnav, întreg trupul este plin de întuneric. Ce înseamnă aceasta? Isus nu se referea la ochiul fizic. El se referea la „văzul sufletului- văzul spiritual.”
Toată lumea are un sistem de valori, o modalitate decisivă de a clasa lucrurile care contează pentru ei, un fel de a judeca lucrurile bazându-se pe ceea ce este important pentru ei. Isus pare să spună că diferența dintre o persoană plină de lumina vieții și o persoană plină de întuneric stă în felul în care persoana respectivă vede lucrurile. Vezi lucrurile așa cum le vede Dumnezeu? Vezi lucrurile în propria-ți manieră? Iată diferența între a fi o persoană a luminii și a fi o persoană a întunericului.
Tot așa, când Dumnezeu a pus omul în grădină cu pomul vieții înaintea lui și pomul cunoștinței binelui și răului restricționat, El a spus: „Cunosc toate nevoile tale. Crede-Mă și ai încredere în Mine; cea mai mare nevoie pe care o ai este de avea o revelație a Persoanei Mele și o revelație de la Mine.”
Ca să ilustrăm asta, imaginează-ți că ești o persoană tânără la sfârșitul adolescenței. Ești foarte conștient de faptul că Dumnezeu a pus dorință sexuală în tine. Atunci când descoperi că tu ai această dorință sexuală puternică, ce se presupune că trebuie să faci cu ea? Filosofia contemporană, populară printre tinerii din Vest este: „Dacă te face să te simți bine, fă-o. Ieși și împlinește-o.” Potrivit Scripturii, dacă tu pur și simplu ieși și îți satisfaci nevoia sexuală, atunci nu vei primi viață ci vei primi moarte. Moartea înseamnă ospățul final al consecințelor.
Dar dacă tu, ca și tânăr, vii la Dumnezeu cu dorința ta sexuală și Îi spui: „Doamne, Tu m-ai făcut o ființă sexuală. Arată-mi din Cuvântul Tău care este locul sexului. Care este scopul lui? Care îi este funcția corespunzătoare? Arată-mi cuvintele Tale despre sex și eu îmi voi adapta acțiunile după Cuvântul Tău.” Potrivit Scripturii, vei primi răspuns la toate.
Vei primi cea mai mare bucurie, satisfacere și fericire prin sex fiindcă tu ți-ai modelat felul de gândire după Dumnezeu – scopurile Lui au devenit scopurile tale. Cea mai mare nevoie a ta nu este sexul. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care îți arată ce este sexul, care îi este locul în viața ta, scopul lui și funcția lui.
Același mod de gândire poate fi aplicat în multe domenii ale vieții, nu doar la sexualitate. Ideea principală de reținut este că Dumnezeu a făcut omul pentru un scop anume și ca să funcționeze într-un anume fel. Din cauza slăbiciunii înnăscute a omului, acesta va alege să rătăcească și să urmeze o altă funcție și un alt scop, altele decât cele intenționate de Dumnezeu.
Provocarea pentru fiecare persoană este aceea de a-și alinia propria voință după voința lui Dumnezeu. S-ar putea să întrebi: „Cum putem știi voia lui Dumnezeu?” ei bine, întoarce-te la Scriptură și vei găsi voia lui Dumnezeu pentru viața ta.
Când Adam și Eva au căzut în criza lor, alegând păcatul și nu pe Dumnezeu, un alt adevăr frumos a putut fi găsit. Este scris în Geneza 3:8-13: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, și omul și nevasta lui s-au ascuns de Fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: „Unde ești?” El a răspuns: „Ți-am auzit glasul în grădină și mi-a fost frică, pentru că eram gol, și m-am ascuns.” Și Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.” Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” De îndată ce omul a păcătuit, Dumnezeu este portretizat ca mergând după om, căutându-l. Când Dumnezeu îl găsește pe om, El îi pune câteva întrebări: „Unde ești? Cine ți-a spus? Ce ai făcut? Ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?
Prima întrebare a lui Dumnezeu pentru om este: „Unde ești?” Când Dumnezeu Și-a început dialogul cu omul, întrebând „Unde ești?”, El încerca să ajute omul să înțeleagă că el trebuia să fie altundeva iar el nu era acolo. Tu te afli într-un loc unde nu ar trebui să fii. Dumnezeu întotdeauna este inițiatorul în ce privește omul. Ai auzit vreodată vocea lui Dumnezeu întrebându-te: „Unde ești?”
Astăzi, aceasta se numește „criză de identitate”. Mulți oameni spun: „Știi, nu cred că mă aflu acolo unde ar trebui să fiu. Cred că Dumnezeu mă vrea la un alt loc de muncă sau vrea să fiu în altă parte.” Când Dumnezeu l-a întrebat pe om: „Unde ești?”, răspunsul omului a fost: ”Păi, Ți-am auzit glasul – nu sunt așa de departe de Tine ca să nu Te pot auzi – dar m-am temut și m-am ascuns. Știam că dacă continuam să ascult voicea Ta, atunci goliciunea mea și deci și păcatul meu, ar fi expuse. Iată unde sunt.”
Tu te poți ascunde în multe feluri. S-ar putea să folosești munca, joaca, somnul, mâncarea, distracția, obsesiile, dependențele și divertismentul fără de sfârșit, în încercarea de a te ascunde de un Dumnezeu care te iubește și care încearcă să te aducă acolo unde ar trebui să fii. Așa că Dumnezeu te întreabă astfel: „Unde ești?” S-ar putea să Îi zici lui Dumnezeu: „Aud vocea Ta dar mă înspăimântă pentru că știu că îmi va expune „goliciunea” păcatului meu. Așa că mă ascund. Iată unde sunt.”
Această întrebare conduce către următoarea: „Cine ți-a spus?” Când omul Îi răspunde lui Dumnezeu și spune: „Sunt gol.”, Dumnezeu spune: „Cine ți-a spus că ești gol?” În Geneza 3:7, atunci când ei mănâncă din pomul interzis, imediat ei au știut că sunt goi. Dumnezeu încă nu vorbise cu ei, dar ei știau că sunt goi. Dumnezeu revine în acest punct la versetul 7 și le spune în a doua întrebare: „Atunci când ați știut că sunteți goi, cine v-a spus că sunteți goi?”
Una dintre problemele mari descrise în Geneza este problema direcției. Societatea occidentală respinge din ce în ce mai mult aceste absoluturi morale și le înlocuiește cu ce numesc ei a fi „etica situațională”, unde totul este relativ în funcție de perspectiva și dorința individului. Fără absoluturi morale, acești oameni nu mai știu de unde au venit, nu mai știu încotro se îndreaptă și cu siguranță nu mai știu unde se află.
Deci, prima întrebare a lui Dumnezeu: „Unde ești?” îi spune omului: ”Îți dai seama cât de pierdut ești?” Fiecare persoană pierdută are nevoie, mai presus de toate, să știe că este pierdută. A doua întrebare a lui Dumnezeu: „Cine ți-a spus?” vorbește despre călăuzirea divină. Dumnezeu vrea să direcționeze pașii omului, să comunice cu el, să îi spună unde ar trebui să fie și cum să ajungă acolo.
În Geneza 3, Dumnezeu pune o a treia întrebare: „Ai mâncat din pomul interzis?”. Dumnezeu vrea ca Adam și Eva să își recunoască păcatul. „Suferi consecințele păcatului tău?” Dacă viața ta nu este binecuvântată, nici fericită, întreabă-te următoarele: „Pricina nefericirii mele este neascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu?”, ”Am eșuat eu în a urma planul lui Dumnezeu?”, „Știu eu sau chiar îmi pasă de planul lui Dumnezeu pentru viața mea?”
Scopul planului lui Dumnezeu, potrivit cu Ioan 10:10, este ca tu să ai viață și să o ai din belșug. De aceea Dumnezeu comunică cu tine și caută să ți Se descopere. Iată de ce spune El în Geneza 2: „Iată pomii în ordinea priorității lor. Urmează prioritățile Mele și vei avea viață. Vei avea parte de pomul vieții.”
Adam și Eva nu au urmat aceste priorități, așa că nu au primit viață niciodată; ei au obținut moartea. Aceasta este o descriere a lor, dar ea, de asemenea, este o descriere a ta; tu ești copilul Lui. Trebuie să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu și să te rogi, și să îți examinezi viața, să te pocăiești de rătăcirea ta astfel încât să Îl cunoști pe Dumnezeu, să Îi descoperi voia pentru viața ta și să stai chiar în locul unde Dumnezeu te vrea.
Cea de-a patra întrebare: „Ce ai făcut?” scoate la iveală mărturisirea omului. Cuvântul „a mărturisi” vine de la două cuvinte care înseamnă „a spune” și „asemănare”; cu alte cuvinte a vorbi cum este, a spune ce a fost făcut. Literal vorbind, aceasta este mărturisirea. În Biblie, mărturisirea înseamnă, de asemenea,a fi de acord cu evaluarea lui Dumnezeu asupra a ceea ce ai făcut. Atunci când știi ce spune Dumnezeu despre ce ai făcut, atunci tu spui același lucru ca și El. Dumnezeu vrea ca tu să mărturisești, și astfel El te întreabă „ Ce ai făcut?”. El deja știe ce ai făcut. El vrea ca tu să realizezi ce ai făcut, să îi spui Lui despre acel lucru și să fii în acord cu El asupra acestuia. Potrivit cu Ioan, în 1 Ioan 1:9, dacă tu îți mărturisești păcatele, Dumnezeu ți le va ierta și de asemenea te va curăța de toată nelegiuirea.
În Geneza capitolul 3, există comunicare între Dumnezeu și om pentru că Dumnezeu iubește omul. Atunci când tu iei decizii greșite, atunci când nu reușești să treci de criză, atunci când ești hotărât să faci lucrurile în felul tău, Dumnezeu totuși nu te alungă. El vine la tine plin de dragoste întrebându-te: „Unde ești?”, „Cine ți-a spus?”, „Ai mâncat din pomul interzis?”, „Ce ai făcut?”.
Îl vei asculta tu pe Dumnezeu cum El încearcă să comunice cu tine prin intermediul acestor patru întrebări? Niște întrebări ale unui Dumnezeu plin de dragoste care încearcă să te miște spre locul unde trebuie să fii? Răspunde în comunicarea ta cu Dumnezeu până când Dumnezeu te va mișca de unde te afli acum către centrul voii Lui desăvârșite pentru viața ta.