Zeci de timișoreni amendați pentru aruncarea gunoiului pe stradă
8 oct., 2019
Zeci de amenzi au fost acordate săptămâna trecută pentru depozitarea gunoiului pe domeniul public. Potrivit Poliției Locale Timișoara, un număr de 60 de persoane au fost surprinse în timp ce aruncau deșeuri pe străzile Rusu Șirianu, Miorița și Aleea Cristalului. Tot pentru depozitarea ilegală a gunoiului, a fost sancționată și o firmă privată de pe bulevardul Vasile Pârvan. Autoritățile au ținut să menționeze că o contribuție importantă în depistarea rampelor de gunoi, a venit din partea cetățenilor, fiind înregistrate peste 140 de reclamații telefonice. Vă reamintim, Primăria Timișoara a achiziționat recent peste 50 de camere performante de supraveghere pentru monitorizarea zonelor cu risc de formare a rampelor clandestine de gunoi. Sancțiunile pentru abandonarea deșeurilor pe domeniul public sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru persoane fizice și 1.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.