Se modernizează clădirea Colegiului Carmen Sylva
Credit foto: Heritage of Timisoara
Elevii Colegiului Național Pedagogic “Carmen Sylva” vor învăța de la toamnă într-un spațiu modern și eficient din punct de vedere energetic. Primăria Timișoara anunță că progresul lucrărilor de reabilitare a ajuns la 50%.
Șantierul a început în toamna anului 2022 și conform contractului, ar fi trebuit să fie finalizat în 12 luni. În acest moment se lucrează la reabilitarea completă a fațadei principale, iar ulterior se va efectua termohidroizolarea acoperișului sălii de sport, se va înlocui tâmplăria, precum și țiglele fisurate sau sparte.
Reprezentanții municipalității declară că valoarea proiectului de reabilitare al Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” se ridică la peste 8 milioane de lei, dar va genera economii operaționale considerabile, de aproximativ 390 de mii de lei anual.